În lumea lui Homer, zeii sunt prezenți în permanență. Nu neapărat prin fulgere, miracole sau apariții spectaculoase: mult mai des intervin printr-o sugestie, o intuiție, o întâlnire, o schimbare de perspectivă.

În Odiseea, Atena îl pune în mișcare pe Telemah atunci când tânărul pare incapabil să reacționeze la situația creată de pețitori: i se arată sub înfățișare omenească, vorbește cu el, îi sugerează să caute vești despre tatăl său și, în cele din urmă, îl împinge să acționeze. La scurt timp după aceea, intervine și în visul Nausicăi, determinând-o să meargă la râu — exact în locul în care îl va întâlni pe Ulise. Când Ulise se întoarce în Itaca, Atena îi schimbă înfățișarea în cea a unui bătrân cerșetor, îl sfătuiește, îl ajută să-și pregătească răzbunarea și, mai ales, îl îndeamnă în repetate rânduri la prudență: nu este suficient să se fi întors acasă; trebuie să observe, să înțeleagă în cine poate avea încredere și să aștepte momentul potrivit. În timpul confruntării cu pețitorii, ea este din nou prezentă; iar la sfârșit tot Atena este cea care oprește ultima spirală a răzbunării dintre Ulise și familiile celor uciși.

Este o lume în care inteligența umană și cea divină par să colaboreze în permanență.

Nouă, aparent, nu ni se mai întâmplă așa ceva. Sau poate că ni se întâmplă în continuare, dar am schimbat vocabularul prin care descriem fenomenul: când înțelegem dintr-odată cum să rezolvăm o problemă, spunem că „ne-a venit o idee”. Vorbim despre intuiție, procesare inconștientă, atenție selectivă, sistemul reticular activator, serendipitate. Cu câteva secole în urmă, poate am fi vorbit despre un înger păzitor sau despre un diavol ispititor. Ulise ar fi spus probabil: Atena.

Putem discuta la nesfârșit despre care dintre aceste descrieri este cea corectă. Pentru moment, însă, ne putem limita la observarea fenomenului: multe dintre cele mai importante lucruri pe care le facem depind de gânduri care, la un moment dat, pur și simplu apar.

Și foarte adesea, ceea ce ne trebuie nu este un miracol: este o idee.

Zeii îi ajută pe cei care se ajută singuri

Există o caracteristică a ajutorului divin din Odiseea care merită subliniată: Atena nu face treaba în locul lui Ulise.

Nu îi ucide pe pețitori în locul lui. Nu îi conduce corabia. Nu îl scutește de douăzeci de ani de încercări. Nu i-o livrează pe Penelopa cu certificat de garanție. Îi oferă indicații, ocazii, protecție, claritate. Apoi Ulise trebuie să înțeleagă, să decidă și să acționeze.

Este vechiul principiu potrivit căruia Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri. Asta nu înseamnă pur și simplu „descurcă-te singur”. Înseamnă ceva mult mai interesant: există forme de ajutor care devin disponibile numai după ce noi ne-am făcut partea.

O idee este inutilă dacă nu suntem capabili să o recunoaștem. O oportunitate nu valorează nimic dacă nu suntem pregătiți să profităm de ea. O întâlnire ne poate schimba viața — dar numai dacă avem ceva de spus persoanei pe care am întâlnit-o.

Din acest punct de vedere, ne putem imagina universul ca pe un sistem impersonal. Gravitația nu ne iubește și nu ne urăște: pur și simplu funcționează. Dacă îi ignorăm regulile, ne putem rupe un picior; dacă învățăm să le folosim, putem construi un avion.

Poate că ceva asemănător este valabil și pentru alte forțe pe care le înțelegem mult mai puțin.

Zeii poate că ne ajută tot timpul

Putem, așadar, să întoarcem complet perspectiva. ce-ar fi dacă zeii ne-ar ajuta mult mai des decât ne imaginăm, dar pur și simplu nu ne-am da seama?

Ideea care apare sub duș. O frază auzită întâmplător și care ne permite dintr-odată să privim o problemă dintr-un alt unghi. Persoana pe care o întâlnim tocmai atunci când avem nevoie de o anumită informație. Presimțirea care ne face să nu semnăm imediat un contract. O soluție care apare după zile întregi în care părea că nu se întâmplă nimic.

De unde vin toate acestea? Putem spune că vin din interior. Putem spune că vin din exterior. Putem invoca inconștientul, statistica, Atena sau Zâna Măseluță. Din punct de vedere practic, diferența este surprinzător de mică.

Ceva ne-a oferit o informație pe care înainte nu o aveam.

Adevărata întrebare devine atunci: putem crește probabilitatea ca acest lucru să se întâmple?

Cum să le ceri ajutor zeilor

Anticii aveau cel puțin un avantaj față de noi: știau cui să ceară.

Nu exista un „Univers” generic. Dacă aveai nevoie de strategie, exista Atena. Pentru comerț, comunicare și negocieri exista Hermes — Mercur pentru romani. Apollo aducea claritate, ordine și inspirație. Ares era util atunci când venea momentul să încetezi să mai discuți și să înfrunți conflictul.

Chiar și numai acest lucru are o utilitate practică. Înaintea unei negocieri, întrebarea „Mercur, ce nu văd?” îți orientează atenția într-un mod foarte diferit de simplul „Sper să meargă bine”. În termeni moderni, este un prompt.

Așadar, am putea recupera cinci pași simpli.

Ask. Formulează o întrebare precisă. Nu „vreau să am succes”, ci „ce îmi scapă?”, „ce variantă nu am luat în considerare?”, „cum pot aborda această persoană?”.

Be open. Nu decide dinainte ce răspuns trebuie să primești. Altfel nu îi ceri Atenei un răspuns: îi ceri Atenei să fie de acord cu tine.

Offer. Pune și tu ceva pe masă: studiu, atenție, muncă, disciplină, timp. Nu pentru a cumpăra bunăvoința zeilor, ci pentru că ajutorul îi este util numai celui care este capabil să îl folosească.

Act. Fă-ți partea. Acțiunea generează informații. Multe soluții nu pot apărea până când nu intri cu adevărat în contact cu problema.

Give thanks. Atunci când apare ceva util, recunoaște acest lucru. Nu este nevoie să hotărăști dacă trebuie să îi mulțumești Atenei, inconștientului tău, unei coincidențe norocoase sau prietenului care te-a sunat exact la momentul potrivit. Este suficient să ne amintim că nu controlăm tot ceea ce contribuie la rezultatele noastre.

Poate că anticii aveau dreptate, iar zeii continuă să meargă alături de noi. Sau poate că găsiseră pur și simplu un limbaj extraordinar de eficient pentru a descrie forțe ale minții și ale lumii pe care încă le înțelegem doar parțial.

Nu trebuie să alegem una dintre variante pentru a putea folosi lecția lor;  data viitoare când vom avea o problemă, putem face ceea ce făcea Ulise: să gândim, să ne pregătim, să acționăm — și, între timp, să o întrebăm pe Atena dacă nu cumva vede ceva ce nouă ne-a scăpat.

by Brunus